Într-un tărâm fermecat, unde primăvara își țesea magia cu raze de soare și flori de cireș, trăiau doi frați gemeni, Roșu și Alb. Ei erau fiii Primăverii și purtau în părul lor câte un fir de mătase – Roșu avea un fir aprins ca focul, iar Alb unul strălucitor ca zăpada topită.
În fiecare an, pe 1 Martie, frații își uneau firele și mergeau prin lume, aducând noroc, speranță și bucurie. Însă, într-un an, peste regat s-a abătut o boală ciudată. Mulți oameni slăbeau, iar culoarea pălea din obrajii lor. Nici florile nu mai aveau viață, nici râurile nu mai curgeau cu aceeași veselie.
Văzând acestea, Roșu a simțit că trebuie să facă ceva. „Dacă aș putea să-mi dăruiesc din puterea mea, să-i ajut pe cei slăbiți!” spuse el. Atunci, Primăvara îi zâmbi blând:
— Roșule, puterea ta este viața însăși. Sângele tău este ca firul de mărțișor: unește, dăruiește și aduce speranță. Dacă îți vei oferi o parte, vei salva multe inimi.
Fără să stea pe gânduri, Roșu întinse mâna, iar din degetul său o picătură roșie sclipi și se transformă într-un șuvoi magic, care curgea prin fire invizibile spre cei bolnavi. Oamenii slăbiți simțeau cum căldura vieții revenea în trupurile lor, cum obrajii li se îmbujorau din nou.
Alb, văzând bunătatea fratelui său, își încolăci firul de al său, spunând:
— De azi înainte, firul de mărțișor va fi mereu roșu și alb – roșu, ca sângele care dă viață, și alb, ca sănătatea și speranța.
De atunci, oamenii poartă firul alb-roșu la piept, iar fiecare mărțișor amintește că un dar mic, precum o picătură de sânge, poate țese noi povești de viață.
