Spiridușii lui Moș Crăciun

Perioada sărbătorilor de iarnă este perioada în care fiecare dintre noi simte să dăruiască mai mult decât în alte momente ale anului.

Astfel, spiritul Crăciunului i-a cuprins și pe elevii Liceului Tehnologic nr.1 din Alexandria care împreună cu profesori și reprezentanți ai Centrului de Transfuzie Sanguină Teleorman coordonat de doamna doctor Mariana Ciobanu au luat parte alături de Familia Strop la activitate din cadrul programului național „Aventurile Familiei Strop”.

Mii de afișe au fost distribuite agenților economici, afișate la sediile băncilor și instituțiilor din oraș ori la intrarea în blocuri, acolo unde fiecare persoană poate vedea mesajul „Din inimă pentru oameni, donăm sânge!”.

Acesta este un îndemn la fapte bune și la conștientizare asupra nevoii permanente de sânge.

Oamenii au fost deschiși acțiunii și interesați de tot ceea ce presupune procesul de donare de sânge, mulți dintre ei exprimându-și intenția de a merge să doneze.

Acțiunea aceasta, de la om la om, de la inimă la inimă, va continua și în alte județe ale țării.

Le mulțumim pentru implicare reprezentanților Inspectoratului școlar județean, Primăriei Alexandria, Consiliului județean Teleorman, Liceului Tehnologic nr. 1 (Rulmentul)!

De asemenea, le adresăm mulțumiri celor care fac posibilă această acțiune: Violetă Popescu de la Biosupply, Aida Petrescu și Carmen Conțeanu de la Rotest, Doina Stere de la Milbro Textile SRL, Aida Răduță de la Dialab.

© 2025 familiastrop.ro. Toate drepturile rezervate.